Let’s talk SPFs

Let’s talk SPFs

Hola!

Acum că a trecut vara și am testat câteva produse cu factor de protecție solară, pot să scriu un post consistent care să vă ajute să profitați de reducerile din farmacii/magazine online, din această perioadă. Știți voi, omul gospodar își face iarna căruță și vara sanie. Deci, noi, “ăstea”, iubitoarele de skincare, ne vom face provizii de protecție solară de pe acum.

Drept urmare, am făcut o selecție de produse pe care le-am testat vara aceasta și vi le voi descrie în câteva cuvinte și imagini.

Avene Fluid pentru protecție solară SPF 50+ Cleanance se vrea a fi un SPF matifiant potrivit tenului acneic și problematic.

Ce vă pot spune din experiența mea cu acest produs, este că nu mi-a creat o impresie bună deoarece:

  • lucește și sporește secreția de sebum pe un ten mixt/gras
  • lasă senzație de usturime în zonele în care tenul este sensibil sau predispus la roșeață
  • formează o peliculă albă (care nu mă deranjează extraordinar dacă este pe sub machiaj).

Textura acestui produs cu SPF arată cam așa:

Avene Fluid pentru protecție solară SPF 50+ este un fluid asemănător cu cel descris mai sus, doar că are o textură mai uscată și formează o peliculă mai puțin lucioasă pe ten. Nu ustură pielea la fel de tare cum se întâmplă în cazul fluidului Cleanance, însă tot nu l-am simțit confortabil pe ten. Eu l-am folosit pe zona gâtului și decolteului, dar fiind faptul că nu l-am considerat potrivit pentru tenul meu; chiar și așa, din păcate în contact cu îmbrăcămintea, se transformă în frecăței. 😥 Nu am o poză cu textura pe care o are pe piele, pentru că am folosit tot flaconul. 😎

Avene FLUID NUANȚATOR SPF 50+ este, după cum îi spune și numele, un produs colorat, fluid, cu SPF, care din păcate nu este potrivit pentru tenul gras/mixt. Sau cel puțin, nu pentru tenul meu. Am încercat diferite metode pentru a ține departe secreția excesivă de sebum de pe timpul verii în momentul purtării acestui produs pe ten, cum ar fi:

  • aplicarea unui strat de fluid nuanțator, pulverizarea tenului cu apă termală, tamponarea tenului cu șervețel, apoi aplicarea unui alt strat de fluid nuanțator, și nu în ultimul rând, aplicarea pudrei translucide.
  • aplicarea unui strat de fluid nuanțator, tamponarea tenului cu șervețel și pe final pudră (ultimii doi pași repetați pe timpul zilei).

Din păcate, pe tenul meu, astfel de produse fluide care seamănă cu BB/CC cream-urile prezente pe piață la momentul actual, nu funcționează.

Vă las totuși o poză ca să vedeți culoarea și textura fluidă.

Știu că am prezentat 3 produse no, no, dar vin cu 2 produse yes, yes. 😉

PURITO Comfy Water Sun Block este un SPF mai mult decât potrivit pentru tenul gras/mixt/sensibil, cum este al meu, cu un preț ceva mai mare în comparație cu produsele de la Avene, dar cu următoarele beneficii:

  • este un SPF koreean, curat, vegan și mineral (deci potrivit pentru tenul sensibil)
  • nu este testat pe animale 🐰
  • conține niacinamide care ajută la reglarea secreției de sebum și uniformizează textura tenului
  • nu lasă peliculă albă pe ten
  • are o textură non-grasă, non-uleioasă, non, non, non, exact cum îi spune și numele, Comfy Water Sun Block.

Un singur dezavantaj minor pe care l-am întâlnit la acest produs, este faptul că există riscul să se transforme în frecăței dacă nu este întins bine pe piele și atunci când vine în contact cu masca chirugicală. Anyway, recomand!

Vă spuneam mai sus că am folosit un flacon de Avene Fluid în varianta Dry pe gât și decolteu și că se transforma și el în frecăței în contact cu îmbrăcămintea. Ei bine, am descoperit un SPF potrivit pentru zona decolteului, care nu are o textură grasă, dar este cât de cât consistentă, însă nepotrivită pentru tenul meu (aici mă refer stric la pielea de pe față). Este vorba despre Ultra Light Daily UV Defense Aqua Gel SPF 50 PA++++ de la Kiehls. Nu s-a comportat așa cum mi-am dorit pe ten și pe sub machiaj, însă, scopul meu nu este să testez produse și să le arunc dacă nu-mi sunt potrivite, ci să le găsesc întrebuințare. Drept urmare, acest SPF îl găsesc potrivit pentru zona decolteului. Intră repejor în piele, nu lasă peliculă albă și are protecție 50+. Îl aplic în fiecare dimineață peste crema hidratantă de gât și decolteu.

ANTHELIOS FLUID INVIZIBIL SPF50+ l-am folosit o singură dată din păcate, dar este și el un candidat bun pentru zona decolteului. De ce? Păi, pentru că fața mea secretă prea mult sebum, mai ales pe perioada verii, și nici măcar un fluid invizibil nu este compatibil cu acest comportament. Tenul meu are nevoie de texturi lejere și non-grase. Cred ca acest fluid ar fi tare potrivit însă pentru un ten uscat/normal deoarece textura lui este foarte faină, nu lasă peliculă albă și este foarte lichid.

Un alt candidat bun, dar de data aceasta pentru ten, este SVR Sun Secure Blur SPF50, care mi se pare genial. V-am vorbit despre el și în articolul acesta. Textura lui de mousse, deloc grasă sau lucioasă, culoarea ușor portocalie care uniformizează nuanța tenului și faptul că mie nu-mi lucește tenul ca un bec din cauza lui, sunt niște puncte FORTE.

Și ultimul produs, dar nu cel din urmă, B-PROTECT CREMĂ PROTECȚIE SOLARĂ SPF 50+, another disappointment, deoarece este din categoria BBs/CCs which does not work with my skin, aaaat aaaall… Este genul de produs cu pigment care se adaptează la nuanța tenului, ceea ce mi se pare interesant și inovativ, având în vedere că cele mai multe produse de genul sunt de origine koreeană, so, thumbs up, Avene, but still, nu l-am găsit potrivit pentru tipul meu de ten, chiar și cu acest factor de protecție solară ridicat. Nu vă gândiți că nu i-am găsit întrebuințare, of course I did, l-am “donat” unei prietene cu ten mai “însetat” de texturi cremoase și fluide. 😁 ♥ Because sharing is caring, even in skincare.

Sper tare mult să vă fie de folos părerile mele, dar și link-urile spre promoții, pe care vi le fac cadou mai jos. Din ce știu și farmaciile fizice practică promoții la produse cu protecție solară pe perioada toamnei. Deci nu vă sfiiți să “întrebați farmacistul dumneavoastră”.

Vă las mai jos câteva link-uri utile spre promoții la produse cu SPF din online:

Ce produse din lista prezentată adăugați în wishlist? Nu vreau să mă repet, dar SPF-ul se poartă indiferent de anotimp și modă. 😁

O seară bună! Besitos,

Dana 🐰

Summer empties (part 2)

Summer empties (part 2)

Hola!

Vă povesteam în articolul trecut despre produsele pe care le-am folosit pe perioada verii pentru față și păr. Azi continuăm tot cu câteva produse dermato-cosmetice pentru față, dar și pentru corp. Sooo, leț bighin!

Față – toner și mist

Un pas opțional, dar benefic pentru ten în rutina sa, este să aplicăm un toner sau un mist hidratant înaintea serumurilor și a cremelor de fată. Recunosc că nu am acordat atenție acestui pas în trecut, dar mi-am dat seama că dacă găsești un mist/toner potrivit tenului și nevoilor sale, efectele se văd în timp.

Vă dau un exemplu simplu: o bună perioadă de timp am considerat că toner-ul cu Calendula de la Kiehls pe care îl iubesc, de altfel, nu îmi face tocmai bine. El este calmant și favorizează absorbția produselor aplicate după el, însă tenul meu nu îl tolerează 100% și se înroșește după o perioadă mai lungă de folosire. :😥

Pe când toner-ul de la Soroci, este bine tolerat de ten și îl pregătește la fel de bine pentru hidratare, cu avantajul că irită. Formula sa este una blândă, iar prețul destul de accesibil comparativ cu toner-ul de la Kiehls. În prezent testez toner-ul de la ElishaCoy, Tetraforce, pe care după câteva zile, îl pot asemăna destul de mult cu cel de la Soroci.

Legat de mist-uri si ape florale &stuff n-o să dau foarte multe detalii, deoarece nu sunt un must, sunt doar niște produse nice to have, pe care le folosești pentru un refresh sau un plus de hidratare pe timpul zilei/serii. La fel de bine se poate folosi si o apă termală sau apă minerală hidratantă.

Eu am folosit cele două mist-uri de la Omorovicza și Clinique, dimineața înainte de serum sau după serum, alteori și după crema hidratantă. Anyway, e ca un refresh așa cum am zis și mai sus și am povestit mai pe larg despre mist-uri în primul meu articol de pe blog. ♥

Față – SPF

Un pas care obligatoriu nu e opțional nici pe vreme de lucrat de acasă, dar nici pe vreme de vacanță, Sfântul SPF 50+.

Aici am câteva produse pe care le-am încercat, dar nu le-am folosit până la “epuizare” pe toate deoarece pe unele dintre ele le am de anul trecut.

Bioderma Photoderm MAX SPF 50+ este o cremă de corp cu SPF, cu textură okish, rămâne destul de lipicioasă pielea după aplicare și nu e chiar confortabil de zi cu zi. La plajă și la piscină este în regulă, singura problemă pe care o am eu este că nu suport cremele grase pe timp de zi, și cu haine de birou sau piață :)) după caz. În rest, you know the deal, SPF-ul se aplică din nou și din nou la 2 ore pentru că îi scade din puterea de protecție, iar expunerea la soare nu se face într-un mod exagerat, mai ales între orele 11 și 16.

Cremă de protecție solară pentru piele intolerantă la soare SPF 50+ Anthelios Sun Intolerance este o cremă pentru pielea intolerantă, sensibilă cu protecție mare. Pentru mine nu a fost deloc potrivită, deoarece eu am tenul gras/mixt și machiajul nu rezistă peste această cremă. Pentru mine, din păcate, a fost un big no no. Am încercat din aceeași gamă, crema cu SPF 50 cu acid salicilic, care nu pot să zic ca ar fi tare potrivită pentru un ten sensibil, cam ustură pielea de la ea, însă nu avea textură așa uleioasă, ci matifiantă-ish.

Fluid colorat cu factor de protecție solară pentru ten SPF 50+ Anthelios this was another big NO NO for me, deoarece nuanța fluidului este tare închisă, maronie chiar, și rămâne lucios tenul, iar evident machiajul alunecă încet și sigur…

Oil Balance Light Texture Tinted Face Cream SPF 30 – High Protection este o investiție bună. Textură e plăcută, ușor matifiantă, ai nevoie de puțin produs pentru toată fața, doar că nuanța este mult mai închisă decât culorile tenului “românesc”. Un trick bun ar fi să combinați această cremă colorată cu o altă cremă cu SPF fară nuanțator sau cu un fond de ten fluid, în nuanță deschisă (eu am făcut această combinație cu Armani Luminous Silk Foundation în nuanța 2).

Și ultimul SPF, dar nu cel din urmă, pentru că este perfect pentru un ten gras, nu usucă, nu strânge, nu ustură pielea de la el, este un SPF mineral, SVR Blur rulzz! Are o textură tare interesantă, ca de cremă-mousse, o nuanță ușor portocalie, care nu influențează machiajul de altfel și o rezistență eroică pe ten, în sensul că nu “încurajează” secreția de sebum. Îl recomand cu mare drag, mai ales că prețul e super accesibil și un flacon mi-a ajuns mai bine de două luni, folosit în fiecare dimineață. La un momentan, mă supăram că nu se mai termină că voiam să mai încerc și alte SPF-uri. So, 4 produse cu SPF pentru față, 3 YASS-uri și jumătate. 😁

Corp – gel de curățare și creme

Aici lista e destul de mare și diversificată pentru că am produse pe care le folosesc constant și produse pe care le încerc pentru prima oară sau le schimb.

Am descoperit recent un gel de duș deodorant de la SVR care miroase fresh și divin, Gel lavant deodorant Deo Douche Spirial, iar din aceeași gamă folosesc și deodorantul care îmi place mult, mult, mult, Spray vegetal antiperspirant Spirial. Aceste produse au intrat în coșul de cumpărături de pe Farmacia Tei mereu și mereu, devening favoritele verii. Probabil pe măsură ce vine anotimpul rece, voi face switch către arome gurmande. 😀

Mboon, uleiul de duș de la Bioderma Atoderm nu cred că mai are nevoie de prezentare, știu multe persoane care îl folosesc cu drag și îl recumpără de fiecare dată. Eu îl folosec pentru că este blând cu pielea, poate fi folosit și pe față, și pentru bebei, deci, da, e super.

Duo-ul meu preferat pentru zona intimă este din gama Saforelle, Crema calmanta cu brusture si alantoina Saforelle și Gelul de ingrijire intima si corporala cu extract de brusture Saforelle, le folosesc de mai bine de un an, și am mai folosit și în trecut gelul de spălare, drept urmare m-am reîntors la el. Știu că este recomandat des de către medicii ginecologi, nu usucă, nu agresează pielea, poate fi folosit și pe corp și miroase plăcut a plante. Crema este foarte hidratantă și eficientă, eu o folosesc în special după epilare cu lama.

Că tot vorbeam de epilare cu lama, să nu credeți că am pielea sensibilă doar pe față. Nuuuuu, ea este sensibilă peste tot, peste tot. Așa că am petrecut câțiva ani până să găsesc o spumă de ras potrivită pentru tenul sensibil, dar care chiar să fie potrivită, că e tare ușor să scrii pe ambalaj “For sensitive skin” și după ce ai folosit produsul respectiv, să îți dai seama că îți ia foc pielea și ești roșu ca norocu’.

Well, după îndelungi căutări și încercări, cum spuneam, am descoperit spuma de ras de la Vichy. Pentru mine works like a charm, nu fac bube, nu mă irit și nu îmi ia foc pielea. Folosesc ce e drept și crema de la Saforelle în zona intimă și la subraț, pentru un plus de calmare și hidratare.

Crema de corp de la Rituals pregătește chiar pentru un ritual miresme și hidratare, ca la spa. Cea din fotografie, este din gama Rituals of Dao, una din gamele mele preferate, pe langa Rituals of Sakura. După părerea mea, produsele de la Rituals au un preț accesibil deci vă îndemn să încercați produsele lor. Tot aștept să revină în stoc la Douglas crema de corp, dar se pare că se lasă așteptată mult și bine.

Sfânta Treime de la Avene, Apa termala, uleiul de duș Trixera și loțiunea hidratantă Trixera sunt câteva dintre preferatele mele. Uleiul de duș Trixera merge foarte bine și ca gel de curățare pentru ten, loțiunea miroase foarte subtil și este tare hidratantă, dar nu uleioasă și lipicioasă, iar apa termală bună la orice o folosesc pentru reîmprospătarea tenului, clătirea apei micelare după demachiere sau pur și simplu pe corp împotriva iritațiilor.

Voi trece în revistă rapid cremele de mâini folosite pe timp de pandemie, :)), nu de alta dar fără ele ne stafideam de la atâta dezinfectant.

Cam “ăstea” o fost les empties, sper că vă este de folos informația prezentată de mine și că vă ajută să faceți alegeri înțelepte când vă cumpărați produse de îngrijire. Aștept să-mi scrieți aici sau pe Instagram, dacă sunt produse preferate de voi în articolul prezentat de mine.

Seară super,

Dana. 🌟

Summer Empties (part 1)

Summer Empties (part 1)

Bună!

Am revenit după o bine meritată pauză în care m-am ocupat de “treburi” administrative ( eu împreună cu al meu iubit, ne-am hotărât să ne cumpărăm o casă și asta ne-a cam consumat din timp și energie). Ca o scurtă retrospectivă, trec printr-o perioadă împânzită cu ceva stres, ceva mai multă activitate în afara locuinței, așadar, mască purtată timp mai îndelungat și expunere la poluare/praf, drept dovadă tenul meu s-a supărat nițel. Mi-am stârnit un soi de acnee în zona bărbiei și încerc să o “nimicesc”, dar ea insistă să conviețuiască “con migo”.

Deh, îi dau eu de capăt, deci, “stay tuned!” că mai vin cu noutăți de produse și păreri.

Scopul acestei noi postări este să trec în revistă o bună parte din produsele pe care le-am folosit pe perioada verii și vă împărtășesc feedback-ul meu despre ele. Zic să-ncepem de sus în jos și de la stânga la dreapta. 😂

Păr și scalp

De obicei alternez Seboradin pentru scalp gras cu Seboradin Sensitive și/sau șampon profesional de la Milkshake. Șamponul Seboradin pentru scalp gras îmi place tare mult, împiedică părul să cadă (mai mult decât trebuie) și lasă scalpul curat, curat ca o farfurie care scârțâie de spălată ce-i. 😬 Seboradin Sensitive este de asemenea unul dintre preferatele mele, pentru că e blând cu scalpul, dar și cu firul de păr, deși îi dă o textură “mai pleoștită”. Am încercat în trecut și balsamul Sensitive, și descurcă părul tare bine. Prețurile produselor de la Seboradin sunt accesibile, din punctul meu de vedere, și pe lângă acest aspect, ele chiar fac ceea ce promit. Vă încurajez să le încercați pe cele potrivite tipului vostru de scalp.

Milkshake… Oh, milkshake! Dacă nu ați folosit până acum produsele lor, pe care btw le puteți comanda de aici, you should! Mare parte dintre produsele lor miros a prăjituri și a fructe, sunt produse profesionale pentru îngrijirea părului cu ingrediente cheie, cum ar fi proteinele din lapte și extractele de fructe. Și cu asta, am cam zis tot. 😬

Eu am terminat recent protecția termică Milkshake Incredible Milk și Milkshake Argan Oil, ulei pentru vârfuri. Folosesc protecția termică, 5-6 pompițe, întinse în palmă și apoi dat pe lungimea părului, înainte să mă usuc cu feonul. Uleiul, îl folosesc pe vârfuri, o pompiță e suficient, și înainte, dar și după uscarea părului.

Față – cleanser și demachiant

Gelurile de curățare le alternez de obicei, în funcție de cum îmi simt tenul și le completez cu restul produselor din rutină. Cerave SA Smooting cleanser îl folosesc de obicei pe spate și decolteu, dar vă spuneam la început că tenul meu are niște reacții neplăcute, și am început să îl folosesc și pe față, seara. Îmi place că nu are parfum și nu strânge pielea după folosire. A se observa că am două recipiente goale, drept dovadă că mă folosesc de el, zilnic.

Sper că pentru apa micelară de la Bioderma, Sensibio, nu mai este nevoie să scriu un paragraf întreg. Cred că este destul de cunoscută și cu toții știm că este extrem de blândă cu tenul și că demachiază extraordinar de bine. 😁 Oricum, v-am povestit și aici despre apa micelară de la Bioderma. Enjoy the reading!

Și ultimul, dar nu cel din urmă produs de curățare a feței, Rare Earth Deep Pore Daily Cleanser de la Kiehls, care pentru mine nu e chiar daily, dar avea să fie twice a week: îl consider un produs bun, eficient, îl folosesc cu grijă și cu pauze, eu având un ten sensibil.

Față – serums

Hai că nu mai e mult până departe. 😬

Mă declar uber-fană ACM Duolys Hyal 5% vitamina C. A se observa cele 3 recipiente consumate. Câte un recipient pe lună, câteva picături aplicate dimineața, înainte de crema hidratantă. Am observat că de când folosesc vitamina C, să fie mai bine de 3 luni, crema hidratantă intră mai repede în piele și tenul e mai luminos, machiajul rezistă mai bine, secreția de sebum s-a mai domolit nițel.

Am făcut o “aronganță”, am să zic, prin luna mai, și am comandat un serum de la Estee Lauder, Idealist și pe cel Advanced Night Repair l-am primit cadou la comanda plasată (nu sunt sigură că mai au pe site varianta inițială a serumului, deoarece tocmai au lansat formulă îmbunătățită).

Păreri? Idealist, nu m-a impresionat, nu am văzut o schimbare, chiar folosit timp de mai bine de două luni. Advanced night repair, în schimb, a adus un plus de luminozitate tenului și ceva fermitate tenului meu. Părerea mea este că are un preț mult prea mare pentru efectele pe care le-a avut pe tenul meu. Deci nu sunt sigură că îl voi mai cumpăra curând.

Serumul de la Just Feel Good Beauty e woawawiwaaaaa! Foarte light, intră super rapid în piele și e un bun “conductor” al cremei hidratante către straturile pielii. Love it! Mai am unul neînceput și abia aștept să îl reintroduc în rutină. Vă încurajez și pe voi să îl încercați.

Am mai “gătat” un serum/gel-cremă mai degrabă de la Kiehls, Hydro Plumping Re-Texturizing Serum Concentrate, pe care l-am folosit în loc de cremă hidratantă, deoarece are o textură destul de plină, și cred că îmi încărcam tenul destul de mult cu un pas de cremă hidrantantă.

Față – creme hidratante

Ivadermaseb de la Ivatherm este o cremă tare bună de avut în casă, în special pentru persoanele cu tenul sensibil, care ten sensibil se înroșește din te miri ce, care se inflamează când ți-e lumea mai dragă. O folosesc de obicei seara, ca ultim pas din rutină. În combinație cu gelul de curățare din aceeași gamă, fac o treabă super.

Avene Cleanance Comedomed este o altă cremă/emulsie care nu îmi lipsește de pe etajera din baie, o folosesc dimineața pe bărbie și pe nas și/sau pe posibilele coșuri care apar pe față. Ține sebumul sub control așa încât coșurile să apară mai rar sau să se vindece mai repede, dacă deja și-au făcut simțită prezența.

După ce s-au deschis mall-urile, am făcut o vizită la Kiehls Palas Iași, nu de alta dar aveam o ditai tolba cu recipiente goale. Poate știți deja, dar țin să menționez totuși, că cei de la Kiehls au un program tare fain în magazine: mergi cu recipientele de la produsele Kiehls în magazin și primești un cartonaș, iar pentru fiecare reciepient reciclat, primești pe cartonaș o stampilă. La 5 ștampile, ai 3 mini-produse Kiehls, iar la 10 ștampile, ai un pouch cu 5 mini-produse. Ei, bine, eu am fost la ei cu recipientele consumate pe timp de pandemie și mi-am ales mini-produse din toate gamele lor (am umplut un cartonaș cu ștampiluțe 🎈🎉).

Cremele mici de ochi din pozica de mai sus sunt de la ei. Midnight recovery eye cream e foarte faină și are o textură plină și densă, însă nu a fost potrivită pentru mine deoarece are ceva parfum în compoziție. Youth Dose Eye Treatment în schimb, mi-a plăcut mai mult ca textură, nu are parfum, sau cel puțin nu e înțepător ca cel din Midnight recovery. Recunosc că încă este pe wishlist, aș vrea să o încerc un timp mai lung, astfel încât să văd rezultatele, dar descrierea ei sună tare bine.

“Crema de ochi Youth Dose Eye Treatment este un produs inovator care a fost creat special pentru a transforma pielea din zona ochilor. Formulat cu Pro-Retinol, un derivat a Vitaminei A, ajută la diminuarea ridurilor și a liniilor fine. Pro-Retinolul este un ingredient puternic, dar delicat cu pielea din zona ochilor, prevenind astfel apariția iritațiilor, pielea din jurul ochilor fiind extrem de subțire și sensibilă. Conține particule iluminatoare care reflectă lumina, iluminând zona ochilor și diminuând cearcănele.”

– Dr Alexis Granite, Dermatolog Kiehl’s

Crema Vittela Ictamo, nu o folosesc pe față, decât foarte rar, atunci când apar coșuri din acelea dureroase și roșii. De obicei, pun cremă pe un plasture și apoi lipesc pe zona afectată (pomadă ocluzivă ar fi termenul dermatologic). Cel mai des, folosesc crema cu ichtiol alb pentru furuncule, foliculita sau posibile coșuri apărute de la transpirație/absorbante.

Metroruboril AZ de la Isispharma, este o cremă pe care mi-a recomandat-o doamna doctor dermatolog. O folosesc pe centrul feței pentru a diminua roșeața (cuperoză) și pentru a mai împiedica secreția de sebum. Ea conține acid azelaic 15% și, pentru tenul sensibil, este recomandată introducerea treptată în rutină deoarece poate irita (ea oricum pișcă pielea la fiecare aplicare).

Cremă hidratantă de față pentru ten normal-uscat de la Cerave, nope! Nu e pentru ten uscat, are o textură foarte light, eu având tenul mixt/gras, m-am împăcat ok cu ea. Nu e o cremă miracol, doamne ferește, e doar o cremă hidratantă-ish. Eu aș fi crezut că e chiar densă și onctuoasă. Un plus mare la ea este faptul ca nu are parfum, deci nu se irită tenul sensibil de la ea.

Soroci Waterdrop Cream este o cremă cu textură gel, trebuie aplicată în cantități mici pentru că e tare apoasă și nu intră cât ai clipi în piele. Personal, nu m-a fascinat pentru că îmi lăsa tenul tare lucios, nu gras, doar lucios și nu mă încântă pe mine acest aspect. Cred că ultima treime din cremă am folosit-o pe decolteu pentru că este o cantitate destul de mare de cremă în recipient și nu mai reușeam să o termin.

Și acum crema-cremelor, zâna-zânelor, The Good Day Cream, pe care o ador, am reachiziționat-o și îmi place mult de tot. E onctuoasă, dar nu e grasă, nu lasă tenul lipicios, e potrivită pentru toate tipurile de ten, lasă tenul luminos și ferm. Abia aștept să o reintroduc în rutină, împreună cu serumul din aceeași gamă.

Cam atât pentru prima parte a poveștii, revin cât de curând cu “part 2”. 😁 Urmează să revin cu câteva produse opționale pentru rutina tenului, câteva produse must have (SPF) și bineînțeles, produsele (creme și geluri de duș) pentru igiena corpului. So, stay tuned! ♥

Vă întreb acum pe voi dacă ați folosit unul sau mai multe din produsele menționate mai sus și cum a/au funcționat pentru voi.

Săptămână frumoasă și însorită! 🍀

Besitos,

Dana.

MOTD: Bioderma Photoderm COVER Touch

MOTD: Bioderma Photoderm COVER Touch

Bună ziua!

M-am întors cu un nou articol în care vreau să vă prezint machiajul simplu și rezistent pentru azi, împreună cu un scurt review al noului produs lansat de cei de la Biorderma, Photoderm COVER Touch SPF 50+.

Cei de la Bioderma pun la dispoziție această cremă colorată cu SPF 50+ cu finish foarte asemănator unui fond de ten cu acoperire mare, în două nuanțe: deschisă și aurie. Eu am comandat de pe Farmacia Tei nuanța deschisă, însă am constatat că nu se potrivește deloc cu culoarea tenului pe care o avem noi, româncele, mai ales în perioada de pandemie, după ce am stat toată primăvara în case. 🙂

Avantajul este că ai nevoie de o cantitate mică pentru a avea o acoperire uniformă, iar estompând fondul de ten foarte bine și pierdut sub maxilar, apoi pe gât, culoarea se va uniformiza. Dacă avem la îndemână și un concealer într-o nuanță deschisă, uniformizăm nuanța produsului pe centrul feței și nu se mai vede o diferență catastrofică între față și decolteu.

După cum menționam mai sus, textura și finish-ul acestei creme colorate sunt foarte similare cu cele ale unui fond de ten. Dar nu ale oricărui fond de ten! Eu voi denumi produsul Bioderma Photoderm Cover Touch “acest Estee Lauder Double Wear al dermato-cosmeticelor”.

Da! Are un finish mat, dar nu ascunde luminozitatea tenului, este foarte potrivit pentru ten mixt/gras, dar nu are aspect de mască, trebuie lucrat rapid cu el pentru ca se usucă pe ten și apoi nu se mai întinde, dar aplicarea trebuie făcută cu cantități mici, treptat, până la acoperirea întregii fețe. L-am aplicat și cu pensula, dar și cu burețelul (Beauty Blender) și precizez că se estompează mult mai bine și mai ușor cu burețelul, ajutând de asemenea și la uniformizarea nuanței.

Fără concealer aplicat pe centrul feței
Concelear aplicat pe centrul feței
Lumină naturală 🙂

Poate vă întrebați ce rezistență are pe ten pe parcursul zilei. Ei bine, mai mult de 10 ore nu l-am testat. Ce pot să precizez este că după 5-6 ore începe să se strângă în ridurile tenului, în zonele cu secreție de sebum mai accentuată, se dizolvă puțin pe ten, iar în zonele cu puncte negre, textura nu mai este așa de uniformă și se observă cu ușurință micile defecte. Dar una peste alta, eu sunt mulțumită de rezistența produsului, chiar și pentru 5-6 ore, având în vedere următoarele aspecte:

  • prețul mic (~50 RON pe farmacia Tei);
  • categoria din care face parte, produs dermato-cosmetic (știm cu toții și cu toatele, că fondurile de ten sau cremele colorate pe care le cumpărăm din farmacii nu sunt rezistente pe ten pe parcusul zilei);
  • fiind un produs cu SPF, oricum trebuie reaplicat pe parcursul zilei, apoi retușat cu concelear și/sau pudră.

Nu este mega-ultra-uber rezistent la transfer, dar nici nu se ia de pe ten la prima bătaie de vânt. Vă recomand să nu trageți pe cap bluze albe după ce v-ați machiat cu acest fond de ten, mai ales că nuanța lui este destul de închisă și pigmentată. 🙂

Deși destinația acestui produs este aceea de a proteja împotriva UVA/UVB cu ajutorul filtrelor minerale, eu aleg să aplic un strat consistent de SPF înainte, deoarece considerând cantitatea de produs din Bioderma Photoderm pe care o aplic (cât un bob de mazăre), cu siguranță nu reușesc să asigur protecția solară. Un lucru pe care am uitat să îl precizez la început este că vă sfătuiesc să vă hidratați bine, bine tenul înainte cu crema de față preferată.

Vă las în continuare câteva poze și mențiuni în legatură cu produsele folosite. 🙂 Eu sunt tare impresionată de textura tenului și de aspectul final. Voi ce părere vă dați?

IsisPharma UVEBLOCK SPF 50+ Mineral (la lumină naturală)
IsisPharma UVEBLOCK SPF 50+ Mineral (la lumină artificială)
* IsisPharma UVEBLOCK SPF 50+ Mineral
* Bioderma Photoderm Cover Touch SPF 50+
* Urban Decay Stay Naked Concealer (30NY)
* MAC BRONZING POWDER (matte bronze)
* Sephora Face shimmering powder (02)
* Sephora Beauty Amplifier Smoothing & Brightening Powder
* Benefit Gimme Brow (03)
* MAC FALSE LASHES MAXIMIZER
* Sephora Size Up Immediate Supersized Volume Mascara
* MAC EYE BROWS STYLER (lingering)
* Lanolips 101 Ointment Multi-Balm Coconutter
❤ Textura ❤
Faceți abstracție de plasturele meu pentru musafiri nepoftiți :))

Puteți să îmi lăsați vă rog în comentarii cremele voastre colorate preferate, cu care vă înțelegeți bine pe perioada verii?

Mulțumesc de vizită! Besos,

Dana 🙂

Foreo, my friend

Foreo, my friend

Bună!

Am primit câteva întrebări în urma articolului despre metodele preferate de demachiere, legate de device-ul Foreo pe care îl folosesc. Având un preț nu tocmai mic, este de la sine înteles să avem dubii când facem astfel de achiziții și simțim nevoia de a ne documenta cât mai mult despre produsul de cumpărat, astfel încât să nu aruncăm cu economiile noastre pe fereastră.

Să începem cu un mic “istoric”, zic! Eu am device-ul rozaliu din februarie 2019, l-am comandat de pe Douglas, varianta pe care o dețin numindu-se LUNA mini 2 Pearl Pink. Prețul lui a fost de 515 RON, dar cred că am inclus în comandă și un cod de reducere sau a fost o promoție la momentul respectiv.

Când am primit comanda, am observat următoarele: vine împachetat într-o carcasă de plastic dur, astfel încât să nu sufere “altele daunele” în timpul transportului, pachetul conține încărcator și o folie cu instrucțiuni. Dacă îmi amintesc eu bine, instrucțiunile le poți accesa online odată ce citești de pe cutie (țin minte ca era un cod sau un QR code something something). Anyway, sunt sigură că instrucțiuni detaliate puteți găsi pe site-ul lor și fără să aveți îndrumări din pachetul device-ului.

💖 Practic, ce este acest Foreo?

Este un device cu pulsații sonice, mai exact 8000 de astfel de pulsații pe minut, care ajută la curățarea tenului de machiaj, murdărie, sebum. Este fabricat din silicon rezistent la bacterii; zic cei de la Foreo că acest material este de 35 ori mai igienic decât perișorii din nylon ai unei perii de curățare. N-aș ști să vă demonstrez acest aspect, dar nici să-l deturnez. Așa că să trecem mai departe. Are 8 intensități ale pulsațiilor; eu spre exemplu, nici nu mai țin minte la ce intensitate l-am setat, pentru că nici nu am mai schimbat-o de la prima folosire, dar cred că e ceva mediu 4-5.

Tot pe site la ei, menționează faptul că dintr-o singură încărcare a bateriei, Foreo LM2 poate fi folosit de 300 de ori. N-am numărat, vă dați seama, dar l-am încărcat doar de două ori din februarie 2019 și până azi: când l-am scos din cutie și înainte de a pleca într-o vacanță, numa’ ca să fiu eu sigură. :))

Dacă observați voi, în pozele de mai sus și în cele ce vor urma, pe partea frontală, device-ul prezintă două tipuri de cili de silicon. Cei de sus, mai mari și mai puțini, sunt destinați curățării zonelor predispuse la puncte negre. Cilii care sunt mai mici și mai mulți, practic 90% din suprafața device-ului, sunt pentru curațarea întregii fețe. Partea din spate a device-ului, prezintă tot niște cili mai mari și mai puțin maleabili destinați masajului facial. Spa la noi acasă, ce să mai!

Acestea fiind spuse în legătură cu detaliile tehnice, să trecem la modul de folosire. Din ce îmi amintesc cei de la Foreo recomandă folosirea device-ului, dimineața și seara.

Eu am să vă povestesc cum l-am folosit în trecut și cum îl folosesc acum.

În primele luni, l-am folosit dimineața și seara, but, it was too much. Eu având tenul sensibil, l-am cam agresat, se înroșea repede, și aveam mereu probleme cu ceva dermatite de contact. Nu cred că erau 100% de la Foreo, dar clar folosirea lui de două ori pe zi, șapte zile pe săptămână, nu aducea beneficii tenului meu.

Apoi, am încercat să îl folosesc mai rar, de 2-3 ori pe săptămână, doar seara sau doar dimineața, cu un gel de curățare mild. A fost în regulă, nicio problemă în acest caz.

Și în final, urmărind-o pe Ioana Dumitrache pe instagram cum povestea că, citez: “Ce nu știm noi despre Foreo, este că demachiază foarte bine tenul.” Atâta mi-a trebuit, zis și făcut, testat, încercat. Works like a charm, as I said before.

Avem, și anume, aceste două imagini în care se poate observa că am makeup pe ten, nu este unul rezistent, dar sunt prezente straturi de SPF, fond de ten, concealer, pudră de fixare, iluminator pudră și bronzer tot pudră.

Un pas important în procesul de demachiere, este să ne prindem părul sus și bretonul, în cazul meu. Pare stupid ce tocmai am menționat, but believe me, am văzut atâtea demonstrații de demachiere și spălare a faței, cu părul desfăcut, de simt nevoia să zic asta.

Umezim tenul cu apă călduță.
Trecem Foreo pe sub un jet de apă călduță.
Adăugăm 3-4 pompițe de gel de curățare. Eu am folosit favoritul anului, Avene Trixera ulei de duș.
Again…
Și masăm prin mișcări circulare.
And again…
Și după două minute, gata programul de curățare. 🙂
Clătim bine Foreo cu apă călduță.
Clătim și fața bine, bine, ștergem cu prosop curat sau șervețele de hârtie. And we’re done! 😉

După cum ziceam și în articolul cu demachierea, prefer să revin cu dischetă și apă micelară pe linia părului, pe gât, unde nu poți folosi Foreo, și în zona ochilor.

💖 De ce continui să îl folosesc și de ce consider că își merită investiția?

  • Curăță foarte bine tenul de machiaj, impurități și sebum.
  • Nu mi-a accelerat secreția de sebum atât timp cât nu am exagerat cu folosirea lui.
  • Și-a păstrat culoarea, forma, nu are niciun defect tehnic sau fizic, de mai bine de un an jumătate de când îl folosesc.
  • Nu trebuie să îți faci griji că rămâi fără baterie din moment în moment.
  • Este potrivit pentru orice tip de ten, atât timp cât testezi și găsești rutina corespunzătoare.
  • Nu irită tenul, nu provoacă coșuri, răni sau alte aspecte negative tenului.
  • Este portabil, ușor, ocupă puțin spațiu în bagaj astfel încât să îl foloșesti oriunde călătorești.
  • Nu am găsit până acum aspecte contra să nu îl mai folosesc.

Sper că am reușit să transmit toate informațiile folositoare și că v-am convins că un Foreo e bun la casa omului, mai ales dacă omu’ e pasionat de skincare și selfcare.

Voi ați încercat vreunul din device-urile Foreo? Dacă da, care sunt aspectele care vă fac să îl folosiți în continuare și ce vă place la nebunie la el/ele? Lăsați-mi un comentariu, sunt curioasă să aflu.

Besos,

Dana ✨

MOTD & Vichy Dermablend 3D

MOTD & Vichy Dermablend 3D

Hello!

La primele vizite la dermato pe care le-am avut în Iași, medicul mi-a recomandat să îmi îndrept atenția spre produsele de makeup noncomedogenice și hipoalergenice care se găsesc în farmacii pentru a evita sensibilizarea și încărcarea tenului, mai mult decât trebuia la momentul respectiv.

Zis și făcut! Îmi aduc aminte că am testat în perioada respectivă câteva creme nuanțatoare de la Avene, La Roche Possay și Vichy.

De asemenea, îmi amintesc că nu am fost foarte încântată de ele deoarece nu rezistau pe ten, mai ales pe timpul verii și în condițiile unui ten gras, care secretă sebum la 30 de minute după ce l-ai curățat și matifiat.

Astfel că, după câțiva ani lumină, făcând niște calcule și niște sesiuni de analiză, am zis: “Hmm, nu cred că e corect să îl iau pe NU în brațe și să trag așa concluzii că produsele astea nu mi se potrivesc și pace.”.

Vorbim aici de schimbări ale texturii tenului, de schimbări ale rutinei de îngrijire și chiar dacă n-ar fi fost așa, unele produse merită reîncercate după ceva timp.

Cu ajutorul articolului de astăzi, vreau să vă povestesc din experiența mea cu Vichy Dermablend 3D, apoi să vă arăt pas cu pas un machiaj simplu, de zi, și produsele pe care le-am folosit.

Mboon! Vă ziceam că nu am fost o mare fană Vichy dermablend 3D, pentru ca nu rezista pe timpul zilei, se transfera imediat, tenul arăta încărcat. Mi-am dat seama de ce se întâmplau toate aceste aspecte. Eu îl aplicam cu degetele și nu reușeam să îl întind pe ten într-un strat subțire. Nu foloseam pudră de fixare, nici un corector care să ajute fondul de ten sa ă acopere zonele neuniforme. Nu cred că foloseam niște produse 100% adecvate tenului meu în acea perioadă (e vorba de 4-5 ani cred în care lucrurile s-au schimbat “miraculos”, aș putea spune).

Iată-mă recumpărând acest produs foarte lăudat de altfel în social media și încercând să do my best cu rutina și tehnicile de aplicare. 😬

Am aplicat produsul cu pensula 170 pentru fond de ten de la MAC, bineînțeles, după rutina de dimineață și după aplicarea SPF-ului, folosind puțin produs deoarece este tare dens și dacă pui o cantitate mai mare clar se adună pe față. După cum puteți observa, finish-ul nu este foarte mat, deoarece luminozitatea tenului este vizibilă.

Fară corector și pudră aplicate.
Cu corector și pudră aplicate.

Acolo unde pielea este mai uscată sau mai iritată, de exemplu pe lângă aripile nasului, în cazul meu, se strânge puțin și nu are un aspect tare plăcut. Dar, din fericire, nici nu se apropie cineva cu lupa ca să observe acest lucru. 🙂

Proprietățile acestui fond de ten corector sunt, pe lângă că uniformizează aspectul tenului prin formula sa dedicată tenului gras și cu imperfecțiuni, conține acid salicilic și eperulină, care exfoliază, respectiv calmează tenul. Pe site-ul vichy.ro sunt disponibile următoarele informații:

Continue reading “MOTD & Vichy Dermablend 3D”

My name is Cream, Body Cream :)

My name is Cream, Body Cream :)

Bună seara!

Vă povesteam zilele trecute rutina de skincare de pe timpul serii, iar în prima postare, am descris rutina de dimineață. Fiecare se încheie cu final fericit, adică, hidratarea.

Pe cât de importantă este grija pe care o oferim tenului, pe atât de importantă este și grija pentru pielea corpului.

Aș putea să fac o glumă de prost gust, și să spun că, nu contează dacă în Romania, consumul de săpun și gel de duș este mai scăzut ca în celelalte state europene, eu sunt cea care menține media la o valoare acceptabilă consinderând colecția de geluri de duș pe care o am în jurul căzii de baie. Dacă prinde gluma asta, bine, altfel, trecem mai departe. 🙂

Dar nu despre geluri de duș vreau să vorbim azi, ci despre importanța cremelor de corp după duș.

Cred că de iarna trecută am devenit mai conștiincioasă în legatură cu acest pas și am adaptat în funcție de anotimp cremele pe care le aplic. Până atunci, foloseam o cremă de corp la nevoie sau, mai rău, când îmi aminteam.

Mi-am așezat cremele la îndemână, astfel încât să fie primele pe care le văd după duș și mi-am creat un obicei din a le folosi seară de seară.

Mă confruntam cu uscăciune în zona coatelor, cu un aspect tern al pielii, cu mâncărimi ale pielii din lipsa de hidratare și calmare. Plus că trebuie să luăm în considerare duritatea apei și cantitatea de clor pe care aceasta o conține. Există un cumul de factori care ne afecteazâ luminozitatea pielii și starea ei de bine.

Mai jos o să enumăr cremele de corp pe care le folosesc în această perioadă, ele având o textură lejeră, care intră rapid în piele, nefiind lipicioase sau greu de suportat pe perioada verii.

⭐️ Ziaja Loțiune de corp cu unt de portocale – în primul rând că această cremușoarâ miroase a păpica, fresh și delicios e mirosul de portocală. Este lejeră, intră super rapid în piele și are și un preț super acceptabil. Ps: n-am nici cea mai vagă idee cum se pronunță numele brandului. :))

⭐️ Spongellé Loțiune de corp cu cocos și verbină – crema asta miroase a vară și lasă o senzație răcoroasă după aplicare. Intră rapid în piele și parfumul ei persistă. Un lucru pe care poate să îl aveți în vedere este faptul că dacă aplicați o cantitate prea mare, pielea rămâne lipicioasă. Eu n-am încercat, mi-a zis o prietenă. :))) Ideea e că e nevoie de o cantitate destul de mică pentru o singură aplicare.

⭐️ Avene Trixera Nutrition loțiune nutri-fluidă – este crema de corp pe care o folosesc cel mai des după duș. Îmi place tare mult parfumul subtil al produselor din gama Trixera și faptul că sunt tare blânde cu pielea și cu tenul, pentru că la fel ca și gelul de duș pe care eu îl folosesc pentru demachiere (vezi Metodele de demachiere preferate), și această loțiune poate fi folosită pe un ten normal-uscat. O recomand din inimă. ❤️

⭐️ Bio-Oil ulei pentru îngrijirea pielii – recunosc că nu l-am mai folosit în ultimele săptămâni, de când a venit vara mai serios, dar m-am bucurat de acest ulei pe perioada primăverii, combinându-l cu crema/loțiunea de corp. Hrănește pielea, îi îmbunătățește textura și ajută la estomparea vergeturilor. Ma voi reîntoarce la toamnă la această sticluță, pentru că mi se pare puțin cam mult pentru vară și mi-aș simți pielea tare încărcată.

⭐️ Rituals The ritual of Sakura magic touch body cream – vă prezint crema mea de duminică, I mean it, nici nu m-am obosit să traduc numele pentru că este THE magic touch body cream. O folosesc doar în zilele de răsfăț, cu porția, mai pe românește, pentru că mirosul ei îmi dă o stare de sărbătoare, relaxare și de biiineee. Da, îmi place să asociez astfel lucrurile. Are o textură plină, e foarte hidratantă și dacă este masată conștiincios intră repede în piele, lăsând-o uuuber catifelată.

Cam atât pentru azi. Sunt curioasă să aflu ce creme sau loțiuni de corp ați încercat voi și v-au plăcut tare, tare. Aștept recomandările voastre în comentarii.

Besitos poquitos,

Dana.

Rutina de seara

Rutina de seara

Bună, bună!

Vă povesteam în articolul de săptămâna trecută o parte din rutina mea de seară, și anume, pasul de demachiere și de curățare a tenului. Sper, pe această cale, că a fost folositor și că am reușit să vă atrag atenția asupra beneficiilor enunțate acolo. Ei bine, a venit momentul să continui șirul de articole cu ceilalți pași la fel de importanți din rutină.

Zic să-ncepem. 🙂

1. Tonifierea – de fiecare dată, după curățarea tenului, aplic toner pe o dischetă de bumbac și șterg prin mișcări ușoare fața, gâtul și decolteul. Seara, îl folosesc pe cel de la SOROCI SOOTHING SKIN TONER care promite curățarea, calmarea și exfolierea blândă a tenului. Pentru tenul meu, pare potrivit momentan, având în vedere că mă confrunt cu o roșeață și o iritație pe fond acneic, desigur, în jurul aripilor nasului. Dimineața, tenul este luminos și roșeața dispare treptat. Îl folosesc de două săptămâni abia și nu pot furniza un feedback garantat 100%, dar lucrurile pe care le știu sigur, în plus de cele menționate mai sus, sunt că nu mi-a iritat pielea, miroase plăcut, fresh și îmi pregătește tenul, fără să îl agreseze, pentru pașii de tratare și hidratare.

2. Tratarea imperfecțiunilor – chiar dacă tenul meu a căpătat o luminozitate deosebită în ultima vreme datorită rutinelor riguroase de dimineață și de seară, continui să îl mențin pe linia de plutire și să îi furnizez ingredientele de care are nevoie sau de care se poate folosi, astfel încât să rămânem prieteni buni. 🙂 Alternez serumul de la Estee Lauder, Advanced Night Repair cu serumul ACM Duolys cu vitamina C 5%, pe care abia am început să îl folosesc (despre acesta revin cu impresii în câteva săptămâni). Două-trei picături sunt suficiente din ambele produse pentru față, gât și decolteu, ambele se absorb foarte rapid în piele și nu lasă peliculă lipicioasă.

Cred că folosesc serumul de la Estee Lauder de mai bine de o lună și se văd îmbunătățiri asupra tenului. Este mult mai luminos, mai ferm și cred că a stabilit un echilibru în bariera protectoare a pielii, pentru că nu am mai avut parte de coșuri/imperfecțiuni în afara iritației de care vă povesteam mai sus; anyway, nu sunt nerăbdătoare să mă lupt cu ele.

Serumul de la ACM promite de asemenea fermitate, hidratare și corectarea imperfecțiunilor pielii (riduri fine). Având o concentrație mică de vitamina C, mi-am permis să îl folosesc pe tenul meu sensibil, dar limitez aplicarea lui doar pe zonele exterioare ale feței. Vă explic în momentele ce urmează și de ce.

În încercarea de a opri sau regla secreția de sebum, medicul dermatolog la care merg mi-a recomandat ca, din când în când, să fac o cură de 2 săptămâni cu Crema antiseboreică Sebomax de la Biotrade care, vă spun cu mâna pe inimă, merită fiecare leu. O aplic doar pe zona T, în prima săptămână, o seară da, o seară nu, iar în a doua săptămână, în fiecare seară. La ce o fi bună crema asta, că de mirosit frumos n-are cum să miroasă. Poate ați observat că în descrierea produsului este specificat că ea conține sulf. Ei bine, n-are cum să aibă parfum de flori, având așa ingredient. Tot ce pot să spun este că după fiecare cură făcută, dă roade, iar secreția de sebum este din ce în mai scăzută, coșuri mai puține și ele, iar ce mă miră (pe bune!) este că deși pișcă pielea la primele aplicări, ea calmează iritațiile. Chiar da, trust me! Sper să fiți și voi mulțumiți/mulțumite la fel ca mine dacă o încercați.

3. Hidratarea – acesta este pasul cel mai simplu. Se ia cu degetul curat, curat, proaspăt spălat, o cantitate cam cât o monedă de 50 de bani și prin mișcări de sus în jos și mereu spre exterior (ca să alungăm și să prevenim toate ridurile pământului) masăm ușor Calendula Serum-Infused Water Cream de la Kiehls. Are o textură foarte plăcută, de parcă ai zice că se topește în palme, intră rapid în piele, calmează, hidratează și lasă tenul luminos și frumos. Trebuie să recunosc că gama Calendula de la Kielhs este preferata mea și mi se potrivește de minune. O să îmi achiziționez curând și masca din aceeași gamă.

Apoi, cu degetul inelar, și el tare bine spălat, numai cât atingem Creamy Eye Treatment with Avocado, și cu mișcări circulare și fără să apăsăm, hidratăm zona ochilor. A se observa că în curând cremy eye treatment va intra la secțiunea de empties. Stay tuned! Cam atât legat de produsele pentru față.

Zic să vă las un scurt overview legat de cremele de mâini și picioare, mască de buze și Bonilash (cel care mi-a arătat cum este viața cu gene lungi:)) ).

Crema de mâini este cea de la Cerave, cremă reparatoare cu ceramide și acid hialuronic, foarte bună și eficientă, cu textură non-grasă. Apoi, tot pentru mâini, folosesc crema de Kiehls, Ultimate Strength Hand Salve care miroase aaaaahmazing și este nelipicioasă.

Pentru picioare, am cumpărat recent tot de la Cerave, crema SA Renewing Foot Cream, cu textură non-grasă și ea, lasa pielea fină și hidratată, lucrând intens pe timpul nopții.

Urmează masca de noapte pentru buze de la Sara Happ The Dream Slip și sfântul Bonilash, pe care îl folosesc de un an de acum și am rezultate uimitoare (o să vă povestesc mai pe larg într-un articol viitor).

V-au făcut cu ochiul produsele prezentate mai sus? Dacă da, lăsați-mi voi un comentariu și vă pot răspunde la întrebări.

Mulțumesc de vizită. Besitos,

Dana. 🙂

Metodele de demachiere preferate

Metodele de demachiere preferate

Hola!

În ultima jumătate a anului, am abordat câteva metode de demachiere diferite de cele cu care eram obișnuită și învățată din adoleșcență și de către medicul dermatolog. Trebuie să recunosc că această nevoie de schimbare a apărut din mai multe motive:

  • Mi-am dorit să nu îmi înroșesc tenul în urma acestui proces;
  • Am vrut să evit risipa de dischete demachiante;
  • Am observat că foloseam destul de multă apă micelară sau demachiant la fiecare rutină de seară;
  • Mi-am dorit să curăț tenul cât mai eficient, dar să nu îl agresez prin tehnica double-cleansing;
  • Am vrut să testez o perioadă mai îndelungată device-ul Foreo, astfel încât să văd potențialul său și rezultatele adevărate pe tenul meu.

Așadar, în această perioadă am 3 metode de demachiere preferate:

1. Foreo + Avene Trixera

Ați spune că un ulei de duș pentru piele sensibilă și uscată nu face mare lucru pentru un ten gras și cu câteva straturi fine de machiaj. Well, am testat și m-am convins. În combinație cu Foreo Luna mini 2 și un ten ușor umed, gelul de curățare Avene Trixera Nutrition creează o spumă fină, fină și o textură lăptoasă care, împreună, topesc machiajul ca prin minune. Masez totul preț de două minute (atât durează și programul de curățare recomandat de Foreo). Clătesc apoi cu apă călduță, astfel încât să îndepărtez toate reziduurile.

Urmează două dischete demachiante îmbibate în apă micelară, pentru îndepărtarea machiajului ochilor, a celui rămas poate pe linia părului și a celui de pe gât. Desigur că testez cu una din fețele curate ale uneia dintre dischete, dacă mai există ceva machiaj rămas pe ten. Nope! Works like a charm!

⭐️ Avantajul acestei metode? Foreo este tare eficient în curățarea porilor și am observat o apariție mai subtilă, mai lentă a punctelor negre. Îl recomand cu toată încrederea și cred ca este o investiție pe cinste.

2. Discheta de bumbac clasică + apă micelară Bioderma Sensibio

Așa cum am menționat la primul punct, folosesc două dischete demachiante îmbibate în apa micelară Sensibio de la Bioderma, pentru demachierea machiajului ochilor și a celui de pe gât/zona de sub bărbie, după ce îmi curăț machiajul feței. Și apoi, clătesc cu apă termală Avene toată experiența de până acum.

Sunt seri în care mă demachiez doar cu dischete și apă micelară dacă am doar un spf aplicat pe ten din timpul zilei și poate mascara pe gene. În alte seri, mă folosesc de această metodă dacă urmează să fac o exfoliere blândă a tenului, și dacă ați citit primul meu post, știți deja că am un ten sensibil și că trebuie să fiu cât mai delicată cu anumite proceduri de skincare. Acestea fiind spuse, înainte de exfolierea chimică (despre care vă voi povesti într-un articol viitor, pentru că încă sunt în faza de testare, a terenului, scuze, a tenului), nu este recomandată exfolierea mecanică (ceea ce face device-ul Foreo) și de aceea încerc câââââât pot de mult să îndepărtez ușor machiajul de pe ten cu dischetele.

⭐️ Avantajul acestei metode? Apa micelară Bioderma Sensibio este blândă, fiind destinată tenului sensibil și cu tendință de înroșire (nu numai că eu și apa “asta” micelară suntem aproape de aceeași vârstă, dar ne mai și potrivim), nu irită ochii (eu nu am simțit niciodată un disconfort).

3. Balsam de curățare

Când port un machiaj rezistent sau tenul este într-o perioadă mai dificilă, mai uscat, poate, sau iritat, apelez la balsamul Clinique Take The Day Off care mi-a depășit toate așteptările. Acesta se transformă într-un ulei în contact cu căldura pielii și este foarte eficient în îndepărtarea machiajului, sebumului și impurităților de pe ten. Se clătește cu apă caldă până la curățarea completă a tenului.

Probabil vă întrebați, ce Dumnezeu, caut eu cu un balsam care se transformă în ulei pe un ten gras…

Ei bine, este foarte eficient în procesul de demachiere, nu lasă tenul deloc încărcat și nici nu sporește secreția de sebum. Recunosc că în funcție de ce mascara aveam pe gene, riscam să devin un mic urs panda.

Am făcut testul cu discheta cu apă micelară și dupa demachierea cu acest balsam și am fost plăcut impresionată să observ că tenul a rămas curat, ca și cum m-aș fi demachiat folosind metodele prezentate mai sus.

⭐️ Avantajul acestei metode? Machiajul rezistent se topește cu ajutorul acestui balsam de demachiere fără a fi nevoie să folosim 2 pachete de dischete de bumbac și cantități industriale de apă micelară. Este eficient atât în îndepărtarea machiajului ochilor, cât și al aceluia de pe ten.

Voi ați folosit unul din produsele prezentate mai sus? Cum vă demachiați voi? Aș fi curioasă să aflu, așa că lăsați voi un comment mai jos. 🙂

Mulțumesc pentru vizită! Besos,

Dana.

Rutina de dimineata

Rutina de dimineata

Bună!

Voi face inaugurarea blog-ului cu acest prim post în care vă voi prezenta produsele de #skincare pe care le folosesc în fiecare dimineață, negreșit. 🙂

Pasionată fiind de zona de beauty și skincare, îmi place să încerc produse noi, potrivite tipului meu de ten, așa încât să le găsesc pe cele mai eficiente și hidratante.

Tenul meu este gras în zona T și normal-gras pe restul feței, în funcție de anotimp și climă. Dacă asta ar fi totul, ușor mi-ar fi să îmi aleg produsele de skincare, dar tenul meu este și sensibil, mai ales la soare, la produse formulate incorect (de obicei produsele din comerț îmi provoacă iritații și dermatite de contact sau alergii) și de aceea mă feresc de exfolianți, gomajuri mai dese de o dată pe săptămână sau alte proceduri care îmi pot irita și sensibiliza tenul.

Acum că am făcut o mică prezentare a “situației” în care mă aflu, zic să începem cu subiectul acestei postări.

  1. Curățare – îmi curăț tenul cu apă calduță și cu 3-4 pompițe de Calendula Deep Cleansing Foaming Face Wash, masând cu grijă pentru a evita iritarea și înroșirea tenului. Acest gel de curățare este delicat, miroase a sirop de pus în prăjituri (I swear!), parfumul fiind discret, iar ceea ce apreciez și m-a convins să îl pun pe lista de produse pe care le voi reachiziționa, este faptul ca nu lasă senzația de piele strânsă și uscată după folosire. După cum precizează și descrierea de pe site, gelul îndepărtează delicat impuritățile și sebumul fără a exfolia pielea și este potrivit pentru pielea sensibilă.
  2. Tonifiere – în acest pas folosesc tot un produs de la Kiehls, tot din gama Calendula și anume Calendula Herbal Extract Alcohol-Free Toner. Este unul dintre cele mai vândute produse în magazinele Kiehls și vă spun că are toate motivele să fie așa, deoarece este un toner calmant, delicat și prietenos cu tenul gras, mixt și sensibil. Cred că în momentul de față sunt la al 5-lea flacon și nu văd vreun motiv să încetez din a-l mai folosi. Știu că pentru unele persoane pasul de tonifiere este unul opțional, însă eu așa mă asigur că tenul meu este curat și pregătit pentru pașii următori din rutină.

3. Hidratare – pasul de hidratare e puțin mai complex, deoarece este compus din mai multe produse 🙂

  • Mist – după ce îmi aplic tonerul cu o dischetă demachiantă (tip: puneți pe dischetă o cantitate suficientă de produs astfel încât să nu vă agresați tenul cu porțiunile uscate ale acesteia; exemplu: loțiune micelară, toner, apă termală și lista poate continua), pulverizez de 4-5 ori mist-ul de la Omorovicza Queen of Hungary Rose Gold . Eu l-am primit cadou la o comandă pe CultBeauty și m-am uitat așa la el, nu știam care e rolul lui, dar înainte să încep să îl folosesc, am citit descrierea oficială și vă spun și vouă: este un mist hidratant, numai bun de folosit peste toner sau ca un refresh pe timpul zilei, mie mi se părea că miroase a salcâm, dar de fapt mirosul se datorează trandafirului și florilor de neroli. Nu pot să zic că nu aș avea rutina completă fără el, însă ador parfumul discret și senzația răcoritoare.
  • Serum – la categoria serumuri nu mă declar experimentată, recent am introdus câteva în rutină, printre care și The Good Serum de la Feel Good Beauty Are o textură lăptoasă, non-grasă, non-lipicoasă, non, non, non. Se absoarbe imediat în piele și pregătește tenul pentru crema hidratantă. Este și el adăugat pe lista de produse “de recumpărat” pentru ca se potrivește perfect cu tenul meu și nu a creat niciun fel de reacție ciudată. Sper ca folosirea lui pe un timp mai îndelungat să îmi calmeze posibilele iritații și roșeți.
  • Cremă hidratantă – acum i-acum! Vă spuneam la începutul postului ca mă confrunt cu un ten gras, deci o secreție continuă de sebum, pe care am tot încercat să o controlez cu diferite ingrediente. Well, n-ai cum! Tenul gras e gras și așa se manifestă el. Ai machiaj pe ten? Un fond de ten, poate, rezistent și pudră de fixare de cea mai bună calitate? Nu contează. Sebumul rezistă. :)) Drept urmare în zilele în care mă machiez, prefer să aplic o cremă cu textură gel, mai ales vara, ca să evit “alunecarea” produselor de makeup și sperând că secreția de sebum va avea cantități mai mici. În zilele în care nu aplic machiaj, mă ajut de o cremă hidratantă cu textura mai plină.

Crema cu textură gel pe care o folosesc acum este cea de la Soroci Morning Drizzle Waterdrop Cream. Este o nevoie de o cantitate foarte mică pentru toată fața. Cred ca folosesc cantitatea a două boabe de mazăre pentru față, gât și decolteu. Așa cum îi spune și numele, în contact cu tenul, textura devine apoasă, absorbindu-se imediat în piele. Lasă tenul hidratat, luminos și non-lipicios.

Revenind la crema cu textură mai plină, pentru zilele în care nu mă machiez sau poate nu mă îngrijorează temperatura de afară, îmi hidratez tenul cu The Good Day Cream, ați ghicit, tot de la Feel Good Beauty. Având o formulă curată, nu am stat pe gânduri când am început să o folosesc, știind că nu am cum să nu mă bucur de ea și că nu îmi va irita tenul în niciul fel.

Conține acid hialuronic, niacinamide și un complex de vitamine care ajută la menținerea hidratării tenului, lăsându-l luminos și catifelat. SPF 25 este un atuu bun, însă pe perioada verii, e mai bine să ne aplicăm SPF 50+.

Am uitat să precizez că dimineața am un mic, mic pas de tratare și prevenție în zona bărbiei, cu Avene Cleanance Comedomed. Aproape o pompiță aplic înainte de crema hidratantă ca să evit apariția coșurilor și încărcarea porilor. Recomand ca această emulsie să fie aplicată local, în zonele cu probleme și nu pe toată fața.

Un ultim pas de hidratare constă în aplicarea cremei pentru zona ochilor, căreia am început să îi acord o atenție mai mare în ultimul an (recunosc). Știu ca dacă ai o cremă de față bine formulată, poate fi aplicată fără grijă și în zona ochilor, însă v-am spus că ador să încerc produse și să mă împrietenesc cu ele. 😀 Așa am procedat și Crema de ochi Gold Solution de la Shangpree, pe care am cumpărat-o de la Farmacia Tei, dar o găsiți și pe https://www.mygeisha.ro/. Are o textură nemaipomenit de fină și un parfum foarte subtil, specific cosmeticelor coreene.

4. Regele SPF – pe de o parte îmi pare rău că SPF-ul nu a făcut parte din viața mea de la o vârstă mai fragedă, însă niciodată nu e prea târziu, chiar dacă știu că soarele chiar nu e cel mai bun prieten al meu. Hmm… Da, la fiecare vizită la dermato, mi s-a precizat faptul ca tenul meu este mult prea sensibil în fața razelor UV și de aceea aveam mereu pielea buburuzată, roșie și sensibilă. Drept urmare, doamne ferește să uit de acest ultim pas! Și cum și în cazul SPF-ului trebuie să cauți textura potrivită, așa încât să nu se scurgă machiajul pe timpul zilei, am testat o nouă apariție din gama Protecție solară de la Avene, EMULSIE CLEANANCE SPF 50+, matifiantă și rezistentă la apă. De rezistența la apă, nu știu ce să zic, că pe asta chiar n-am testat-o, dar despre matifiere pot să vă spun că nu este chiar așa. La urma urmei este o emulsie cu SPF, care totuși trebuie să aibă o textură plină astfel încât să ne protejeze împotriva razelor UV, dar comparativ cu alte creme/emulsii de la celelalte branduri încercate, sunt mulțumită că nu rămâne extrem de grasă. Dacă aștept câteva minute înainte de a aplica fondul de ten, emulsia este aproape indetectabilă pe ten.

Sper că nu am uitat nimic legat de experiența mea cu produsele prezentate. Chiar și așa vă rog să îmi scrieți în comentarii sau pe instagram întrebările și curiozitățile voastre.

Besitos,

Dana.