Metodele de demachiere preferate

Hola!

În ultima jumătate a anului, am abordat câteva metode de demachiere diferite de cele cu care eram obișnuită și învățată din adoleșcență și de către medicul dermatolog. Trebuie să recunosc că această nevoie de schimbare a apărut din mai multe motive:

  • Mi-am dorit să nu îmi înroșesc tenul în urma acestui proces;
  • Am vrut să evit risipa de dischete demachiante;
  • Am observat că foloseam destul de multă apă micelară sau demachiant la fiecare rutină de seară;
  • Mi-am dorit să curăț tenul cât mai eficient, dar să nu îl agresez prin tehnica double-cleansing;
  • Am vrut să testez o perioadă mai îndelungată device-ul Foreo, astfel încât să văd potențialul său și rezultatele adevărate pe tenul meu.

Așadar, în această perioadă am 3 metode de demachiere preferate:

1. Foreo + Avene Trixera

Ați spune că un ulei de duș pentru piele sensibilă și uscată nu face mare lucru pentru un ten gras și cu câteva straturi fine de machiaj. Well, am testat și m-am convins. În combinație cu Foreo Luna mini 2 și un ten ușor umed, gelul de curățare Avene Trixera Nutrition creează o spumă fină, fină și o textură lăptoasă care, împreună, topesc machiajul ca prin minune. Masez totul preț de două minute (atât durează și programul de curățare recomandat de Foreo). Clătesc apoi cu apă călduță, astfel încât să îndepărtez toate reziduurile.

Urmează două dischete demachiante îmbibate în apă micelară, pentru îndepărtarea machiajului ochilor, a celui rămas poate pe linia părului și a celui de pe gât. Desigur că testez cu una din fețele curate ale uneia dintre dischete, dacă mai există ceva machiaj rămas pe ten. Nope! Works like a charm!

⭐️ Avantajul acestei metode? Foreo este tare eficient în curățarea porilor și am observat o apariție mai subtilă, mai lentă a punctelor negre. Îl recomand cu toată încrederea și cred ca este o investiție pe cinste.

2. Discheta de bumbac clasică + apă micelară Bioderma Sensibio

Așa cum am menționat la primul punct, folosesc două dischete demachiante îmbibate în apa micelară Sensibio de la Bioderma, pentru demachierea machiajului ochilor și a celui de pe gât/zona de sub bărbie, după ce îmi curăț machiajul feței. Și apoi, clătesc cu apă termală Avene toată experiența de până acum.

Sunt seri în care mă demachiez doar cu dischete și apă micelară dacă am doar un spf aplicat pe ten din timpul zilei și poate mascara pe gene. În alte seri, mă folosesc de această metodă dacă urmează să fac o exfoliere blândă a tenului, și dacă ați citit primul meu post, știți deja că am un ten sensibil și că trebuie să fiu cât mai delicată cu anumite proceduri de skincare. Acestea fiind spuse, înainte de exfolierea chimică (despre care vă voi povesti într-un articol viitor, pentru că încă sunt în faza de testare, a terenului, scuze, a tenului), nu este recomandată exfolierea mecanică (ceea ce face device-ul Foreo) și de aceea încerc câââââât pot de mult să îndepărtez ușor machiajul de pe ten cu dischetele.

⭐️ Avantajul acestei metode? Apa micelară Bioderma Sensibio este blândă, fiind destinată tenului sensibil și cu tendință de înroșire (nu numai că eu și apa “asta” micelară suntem aproape de aceeași vârstă, dar ne mai și potrivim), nu irită ochii (eu nu am simțit niciodată un disconfort).

3. Balsam de curățare

Când port un machiaj rezistent sau tenul este într-o perioadă mai dificilă, mai uscat, poate, sau iritat, apelez la balsamul Clinique Take The Day Off care mi-a depășit toate așteptările. Acesta se transformă într-un ulei în contact cu căldura pielii și este foarte eficient în îndepărtarea machiajului, sebumului și impurităților de pe ten. Se clătește cu apă caldă până la curățarea completă a tenului.

Probabil vă întrebați, ce Dumnezeu, caut eu cu un balsam care se transformă în ulei pe un ten gras…

Ei bine, este foarte eficient în procesul de demachiere, nu lasă tenul deloc încărcat și nici nu sporește secreția de sebum. Recunosc că în funcție de ce mascara aveam pe gene, riscam să devin un mic urs panda.

Am făcut testul cu discheta cu apă micelară și dupa demachierea cu acest balsam și am fost plăcut impresionată să observ că tenul a rămas curat, ca și cum m-aș fi demachiat folosind metodele prezentate mai sus.

⭐️ Avantajul acestei metode? Machiajul rezistent se topește cu ajutorul acestui balsam de demachiere fără a fi nevoie să folosim 2 pachete de dischete de bumbac și cantități industriale de apă micelară. Este eficient atât în îndepărtarea machiajului ochilor, cât și al aceluia de pe ten.

Voi ați folosit unul din produsele prezentate mai sus? Cum vă demachiați voi? Aș fi curioasă să aflu, așa că lăsați voi un comment mai jos. 🙂

Mulțumesc pentru vizită! Besos,

Dana.

7 thoughts on “Metodele de demachiere preferate

  1. Ce parere ai despre servetelele demachiante? Mie imi par usor de folosit, indeparteaza machiajul destul de repede (bine, in afara de fard de ochi, rimel, poate un creion de ochi si anticearcan plus un pic de pudra ca sa-l fixez nici nu prea pun altceva oricum… ) dar nu stiu ce efect au asupra tenului si in special asupra pielii din jurul ochilor. Daca ar fi sa faci un clasament cu privire la demachierea cu servetele, dischete sau spalare pe fata, care ar fi cel mai putin agresiv cu pielea din jurul ochilor?

    Like

    1. Buna! 😀 Personal folosesc servetele demachiante doar daca nu sunt acasa, in baia mea, si daca am nevoie de un retus al machiajului. Depinde mult ce ingrediente contine lichidul in care sunt ele imbibate. Eu cred ca agreseaza tenul pentru ca trebuie sa revii de mai multe ori pana se duce machiajul complet, de aceea le pun cam in aceeasi categorie cu dischetele+lotiune/demachiant/apa micelara. Pot crea damage la nivelul epidermei prin folosire excesiva si un timp indelungat. 😀 Am rapsuns? Pupi!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s